2:46 PM Barajele Galbenu si Petrimanu |
Ramura de Sud a amenajării Lotru este cea mai întinsă şi cea mai complexă, desfăşurându-se în Munţii Latoriţei şi în porţiunea nord-vestică a Munţilor Căpăţânii. Aducţiunea are o lungime de 63 km şi prezintă 38 de captări. Debitul ramurii este de 5,6 mc/s. Ramura de Sud este aprovizionată de mai multe pâraie, precum şi de 2 lacuri de acumulare (Petrimanu, Galbenu). Barajul Galbenu Realizat pe râul Latorita, barajul Galbenu creează o acumulare de 2,810 mil. mc de apă, pe care o transferă gravitaţional printr-o galerie de 4.000 m, în aducţiunea secundară Galbenu- Petrimanu- Vidruţa, care face legatura cu lacul Vidra. Barajul din beton , de greutate în dublu arc are 60 m înălţime, o lungime la coronament de 172 m (cota coronamentului la 1308 m dM) şi înglobeaza un volum de beton de 41 mii mc. Barajul si staţia de pompare Petrimanu Acumularea Petrimanu, realizată tot pe râul Latoriţa, adună majoritatea apelor captate în reţeaua de aducţiuni secundare sud (fără cele acumulate în lacul Galbenu şi captarea Înşiratele) de pe o suprafaţă de 236 kmp. Numărul captărilor este de 28, lungimea galeriilor este de 55,416 km, iar debitul captat este de 5,384 mc/s. În total reţeaua din sud are un numar de 31 captari la firul apei, lungimea aductiunilor de 67,551 km din care 745 m traversări şi captează un debit de 7,514 mc/s. Barajul Petrimanu este de tip de greutate în dublu arc, din beton, are înălţimea de 49 m, o lungime la coronament de 190 m (cota coronamentului la 1134 m dM), înglobează un volum de beton de 56 mii mc si creează o acumulare de 2,500 mil mc de apă. Staţia de pompe Petrimanu dirijează debitul acumulat la 185 m înălţime, într-o galerie de unde gravitational se transfera în acumularea principala Vidra, colectând pe parcurs şi apele derivate de la Galbenu şi captarea Înşiratele. Staţia de pompe este deservită de 3 grupuri de pompaj energetic PRO 10,5-170 acţionate cu un motor orizontal sincron fiecare: cu o putere instalată 10,5 MW, Hnet= 174 m şi Q=4,66 mc/s. |
|
Total comentarii : 0 | |