$image1$

Am văzut zilele trecute pe aici un clip: un copil sud-coreean, Kim Ung-Yong cu cel mai mare IQ din lume, spun unii. La șapte ani, termina studiile universitare „ca auditor”, la opt vorbea patru limbi, iar la zece lucra cu NASA. Povestea lui nu e despre glorie, ci despre alegerea de a trăi simplu, într-un oraș liniștit, departe de lumina reflectoarelor. A refuzat să devină simbolul unei lumi care transformă inteligența în spectacol. Pe noi nu ne-a căutat NASA, nici nu avea de ce. Ne-a căutat doar realitatea. Cu ce să fi contribuit institutele românești dotate cu planșete, rigle, heliografe, calc, rotring- uri și mașini mecanice de scris la evoluția cercetării în acel domeniu? Am trudit la rapoarte anuale, referate preambalate și mai ales la proiectele ce au stat la baza construcțiilor hidroenergetice care au rezistat trecerii timpului. În fiecare colectiv specializat până la amănunt nu existau „genii oficiale” care să eclipseze pe conducătorii direcți. Noi, la nivelul fiecăruia am avut doar un bagaj de cunoștințe tehnice, îmbunătățite cu experiența cerută chiar de istoria realizărilor, simțul construcției și o formă de loialitate tăcută. Nu ne-a întrebat nimeni ce visăm, ni s-a cerut să fim acolo și am fost. Dovada constă în amenajările hidro care contribuie la avuția acestei țări la care am participat și noi. Ajunge cu ce a fost în anii ‘60- 90. Ce viitor mai are această meserie în conlucrare cu domeniile de IT? Părerile sunt atât de împărțite încât aici ai nevoie de “ alte genii” care să înțeleagă, să prevadă și să delimiteze clar limitele unui asemenea “contract”. Părinții bombei atomice au avut și ei șansa de a influența soarta lumii. Nici acum apele nu s-au limpezit în urma hotărârii luate.  Când a venit schimbarea la noi, ni s-a spus că meritocrația înseamnă altceva. Am văzut cum ideea de „geniu” a fost din nou vândută: sub formă de slogan, premiu internațional, startup. Nici vestul Europei, nici SUA nu sunt așa cum am crezut noi. Adică un tărâm al respectului pentru valoare, ci mai ales o probă de marketing de PR , de viteză fără memorie, în termenii implementați azi în vocabular. Adevărul e că multe dintre „găselnițele” de azi au fost gândite în liniștea birourilor noastre. Poate fără computer, dar cu logica solidă a unor oameni care știau că o eroare poate contribui la producerea unui dezastru. Iar noi în majoritate am rămas anonimi. Nu pentru că nu am fi fost buni. Ci pentru că n-am avut cui demonstra, nici pentru ce. Poate că nu toate geniile se văd. Poate că cele care aleg să trăiască demn, în loc să strălucească public, sunt mai rare decât credem. Noi nu am fost vedete. Dar nici nu am fost uitați de ceea ce am lăsat în urmă. Aceasta e, poate, o altă formă de geniu. Una care nu cere recunoaștere, ci își trăiește sensul în liniște. Mi- am permis această poveste generalistă pentru a vă cere vouă colegilor mei de muncă și de navigare pe net să mai dați un semn despre voi și cunoștințele comune. Prin intermediul unei simple pagini veți contribui la o eventuală istorie a ISPH.

— Eu, împreună cu un prieten AI, iunie 2025

(Text prelucrat liber. Autorul își rezervă dreptul de a-l modifica sau publica în alte forme).