10:43 PM Particularităţi ale digurilor de retenţie |
| Amenajările de joasă cădere cuprind în alcătuirea lor şi diguri longitudinale până la coada lacului. Digurile de retenţie au o dezvoltare longitudinală faţă de râul principal şi au o retenţie permanentă de apă situată la cote superioare terenului înconjurător. În acest sens al cuvântului digurile longitudinale constituie adevărate baraje de retenţie. Ca particularităţi ale digurilor de retenţie pot fi evidenţiate următoarele aspecte legate de proiectarea, execuţia şi urmărirea comportării în timp: neomogenitatea amprizei de dimensiuni foarte mari şi dezvoltate longitudinal, ceea ce implică dificultatea de rezolvare a unui studiu detaliat prin lucrările punctuale realizate în cadrul forajelor de studii; neomogenitatea surselor de materiale folosite pentru umpluturi, materialele disponibile în cazul amenajărilor în cascadă sunt un unicat; alte surse de neomogenitate sunt datorate realizării umpluturilor într-un timp relativ îndelungat, din surse naturale diferite în timp şi eventual cu tehnologii de punere în operă diferite (sau mai pe scurt: umpluturi de vară şi de iarnă); elementele de etanşare a digurilor nu sunt niciodată perfecte, motiv pentru care în corpul acestora sau prin fundaţia lor există un curent de apă; acest curent transportă spre exteriorul oricărui dig fracţiunea fină din materialul de umplutură şi crează în timp canale sau reţele de canale în dig sau în fundaţie, care în timp sunt stabile dar la un moment dat îşi pierd brusc stabilitatea; fenomenul poartă numele de eroziune internă; au fost dezvoltate multe metode şi tehnici de investigare, dar în principiu, nici una nu este suficient de precisă pentru detectarea golurilor din diguri create de eroziunea internă 1; prevenirea eroziunii interne constă în primul rând din proiectare prin aplicarea conceptului de filtru şi apoi prin mijloacele de supraveghere, în special prin observaţii vizuale; funcţionarea pe timp friguros trebuie să ţină cont de diferenţa dintre temperatura curentă şi cea iniţială (la momentul întăririi betonului turnat în pereu); cu cât această temperatură iniţială este mai ridicată, cu atât pereul va suferi contracţii mai mari pe timp friguros 2]; acest aspect conduce la pierderi de apă chiar la o exploatare cu nivel constant; defecţiunile cel mai des întâlnite la digurile amenajărilor din zonele colinare şi de şes constau în etanşarea defectuoasă a pereului şi a ecranului din profunzime 3; urmărirea comportării în timp se bazează pe măsurători la un număr destul de restrâns de dispozitive de măsură (pozate în anumite profile, de regulă alese funcţie de studiile efectuate şi îndesite apoi pe baza unor simptome apărute pe parcursul exploatării), completate de observaţii vizuale; observarea vizuală este dificilă datorită lungimilor mari şi greu accesibilă, în special în perioada de iarnă. În consecinţă, deşi digurile nu reprezintă lucrări de mare performanţă sau tehnicitate, apare justificată ingineresc obţinerea unor informaţii cât mai complete asupra materialelor din fundaţia şi structura oricărui dig longitudinal. Totodată datorită probabilităţii mari de producere a avariilor pe aceste diguri se impune culegerea de informaţii suficiente, referitoare la comportarea acestora în timp, furnizate atât de măsurătorile de la dispozitivele de măsură şi control cât şi în urma observaţiilor directe. [1] Bulletin du Comité Français des grands Barrages – Frcold News – Érosion interne: Typologie, detection et reparation - Special Congrès CIGB Florence – Mai 1997 [2] State R. – Aprecierea debitelor pierdute prin peree de beton supuse la solicitări termice – Hidrotehnica, 44 (1999), 5 [3] Hulea D, Bucuţa R, Vintilescu Gh. – Fenomenul de eroziune internă la baraje – Cazul barajului Motru şi al digurilor cu acumulare permanentă - Hidrotehnica, 43 (1998), 6 |
|
|
| Total comentarii : 0 | |